Comenzi: 0214240504, 0736838460, 0734394338, 0754432971, Relații cu clienții: 0767287306, 0771078288, WhatsApp, SMS: 0767287306

 

           

           

 

         Foarte adesea, plantele din genul Cannabis sunt asimilate cu drogul marijuana. În timp ce planta Cannabis (cânepă) este cultivată și utilizată în mare măsură ca sursă de hrană, fibre, combustibil, ca materie primă în construcții sau ca medicament, în unele părți ale lumii, scopul principal al cultivării ei este cel ”recreațional”, datorită canabinoizilor psihoactivi conținuți în inflorescențele plantei femelă.

         S-a demonstrat că aceste substanțe, canabinoizii, sunt foarte eficiente în tratarea unui număr mare de afecțiuni, dar cu toate acestea, unii dintre ei (în special tetrahidrocannabinolul, THC) au și efecte psihoactive, fiind considerate substanțe periculoase, cu potențial adictiv ridicat (ceea ce este în mare parte adevărat), și fără valoare terapeutică (ceea ce este fals, căci cercetările arată contrariul, în ciuda inerției legislative). În acest mod, plantele din genul Cannabis, sunt considerate în mod simultan, de către grupuri diferite de populație, desigur, atât o binecuvîntare cât și un blestem.

         Având o istorie îndelungată de cultivare și utilizare, cânepa a cunoscut o dispersare a arealului cultivat de la locul (posibil) de origine, din Asia, către un număr larg de habitate care cuprind întreaga regiune tropicală și temperată, fiind cultivată de către grupuri largi de oameni, fie datorită proprietăților psihoactive ale rășinilor, fie datorită utilității ei ca hrană sau sursă de fibre.

         Această dihotomie a utilizării cânepei a făcut ca interesul cercetătorilor să fie foarte ridicat, și să ca atare să fie realizate numeroase studii botanice referitoare la această plantă.

 

Nomenclatura

 

         Cannabis-ul este o plantă membră a familiei Cannabaceae, împreună cu alte genuri, precum Humulus (hamei) și Celtis (sambovina - mierea ursului).

 

 

                             

            Foarte multe persoane asociază în mod automat cânepa (Cannabis) cu THC-ul, unul dintre canabinoizii principali din această plantă. Trebuie știut totuși că în cânepă sunt conținute multe substanțe active, dintre care cel puțin 85 de canabinoizi, și peste 60 de terpene

 

         Iată mai jos structurile de bază ale principalelor tipuri de canabinoizi (fiecare astfel de tip include mai mulți compuși, așa cum vor fi ei prezentați în tabelele care vor urma):

 

 sursa: Wikipedia

       

  Tetrahidrocanabinol-ul (prescurtat THC), sau mai precis izomerul său principal, (6aR,10aR)-delta-9-tetrahydrocannabinol, este componenta psihoactivă principală conținută în Cannabis, fiind izolat pentru prima oară în 1964, în forma sa pură, de către savanții israelieni Raphael Mechoulam, Yechiel Gaoni, împreună cu colegii lor de la Universitatea din Ierusalim.

         THC se prezintă sub forma unui solid sticlos, la temperaturi scăzute, devenind vîscos și lipicios la temperaturi ridicate, având aparența unei rășini. Fiind o terpenoidă aromatică, THC este foarte puțin solubil în apă, dar are o solubilitate ridicată în solvenți organici, precum lipidele și alcoolul, dar nu numai.

 

         Se presupune că, precum mulți dintre metaboliții secundari cu acțiune farmacologică produși de plante, THC-ul are rol în sistemul de autoapărare împotriva ierbivorelor. Totodată, THC are proprietăți de absorbție a ultravioletelor din gama UV-B (280-315nm), din acest motiv speculându-se că ar putea contribui și la protejarea plantei de influența radiațiilor ultraviolete dăunătoare.

         THC-ul, împreună cu izomerii lui, este unul dintre doar cei trei canabinoizi aflați pe lista Convenției Substanțelor Psihotropice (celelalte două fiind dimetilheptilpiran și parahexil).

 

sursa: Wikipedia 

 

 

 

Canabidiolul (CBD), este unul dintre cei peste 85 de canabinoizi produși de Cannabis, fiind unul dintre constituenții majori, al doilea după THC (iar în soiuri special crescute, chiar în cantitate mai ridicată decât THC-ul). Comparativ cu THC-ul, CBD nu este intoxicant, deși are caracteristici psihoactive, și prezintă o gamă mai largă de aplicații medicale față de THC: epilepsie, scleroză multiplă, spasme, anxietate, dezordini bipolare, schizofrenie, greață, cunvulsii, inflamații, cancer. Totodată există studii preclinice, realizate pe animale, care sugerează că CBD-ul ar putea micșora ușor rata de eliminare a THC-ului din organism, prin interferența cu metabolismul acestuia. 

 

      

 

Molecula de CBD                     Redare 3D a structurii CBD

Sursa: pureanalytics.net
 
Una dintre întrebările frecvente la seminariile pe tema cannabisului medical este "cum aleg canabinoizii pentru tratament, activați sau neactivați?" În fapt, experiența pacientului este foarte diferită, acest lucru depinzând de forma în care sunt consumați canabinoizii, adică acidă sau activată. În planta aflată în creștere, cei doi canabinoizi principali există aproape în întregime în forma acidă, ca THCA și CBDA sau THC-acid și CBD-acid. Atunci când acești canabinoizi acizi sunt încălziți, are loc o reacție chimică, numită "decarboxilare", numită, de asemenea, și "activare". Ca rezultat al încălzirii, canabinoizii își schimbă forma pentru a deveni THC și CBD. Această încălzire care cauzează activarea poate fi ca urmare a fumatului, a vaporizării sau prin încălzirea unei mixturi de unt și cannabis, de exemplu. Activarea completă în alimente are loc dacă influzia de cannabis a fost încălzită la 100 C timp de 90 minute. Încălzirea pentru un timp mai scurt sau la o temperatură mai joasă poate conduce la o activare parțială.

Sursa: pureanalytics.net

THC sau Tetrahidrocanabinolul este într-o clasă de substanțe numite canabinoizi și este substanța psihoactivă principală din cannabis. S-a descoperit că THC are numeroase aplicații terapeutice, cum ar fi tratamentul durerilor mici sau moderate, pierderea apetitului, insomnia, depresia și greața. Studii preclinice recente conduse de FDA au sugerat că inhalarea fumului de cannabis bogat în THC reduce instalarea neuropatiei (dureri ale nervilor/degenerarea nervilor) la pacienții care suferă de această boală. De asemenea, în studiile conduse recent de International Association for Cannabinoid Medicine s-a descoperit că THC este benefic în tratamentul stresului post-traumatic. Receptorii CB1 din creier care sunt stimulați de THC se pare că joacă un rol important în abilitatea de a elimina memoriile adverse, adesea aflate în centrul sindromului de stres post-traumatic.

Sursa: pureanalytics.net
 
 

THC, CBD, CBN, CBC, CBG și aproape 80 de alte substanțe chimice sunt toate într-o clasă de compuși, cunoscuți sub numele de canabinoizi, prezenți din abundență în planta de cânepă. Canabinoizii sunt responsabili pentru multe dintre efectele consumului de cannabis și au beneficii terapeutice importante. Delta-9 Tetrahidrocanabinol (THC) este un canabinoid psihoactiv responsabil pentru multe efecte experimentate de consumatorul de cannabis: alinarea durerilor, relaxare, stimularea apetitului și inducerea somnului. S-a demonstrat că THC are efecte antidepresive. Majoritatea tulpinilor de cannabis au 12-21% THC, tulpinile foarte puternice și atent preparate atingând o concentrație și mai mare.

 

Autor: Robert Melamede
 

Introducere

Marijuana este folosită din punct de vedere medical de mii de ani, fiind pomenită în prima farmacopee a lumii, scrisă în jur de 2700 i.e.n în China, precum și pe tăblițele de lut ale vechilor asirieni. Din punct de vedere istoric, preparatele din cannabis au fost folosite pentru a trata o varietate de afecțiuni, incluzând: durerea, convulsiile, spasticitatea și holera. Astăzi, mii de articole de specialitate, provenind de la cercetători din toată lumea, caută să explice mecanismele responsabile pentru activitatea biologică a plantei. Deloc surprinzător, canabinoizii derivați din plantă sunt foarte asemănători cu sistemul endocanabinoid descoperit recent (marijuana din interior). Endocanabinoizii sunt un subiect fierbinte al cercetărilor. prin urmare, acest capitol va examina doar fragmente din vasta bază de date a cunoașterii științifice, anume, acele fragmente care exemplifică legătura endocanabinoizilor cu principiile fizice de bază ale vieții.

În cadrul acestui articol sunt prezentate două tipuri de metaboliți secundari care sunt biosintetizați de planta Cannabis sativa L. și care, probabil, lucrează în sinergie cu efectele canabinoizilor.

 

S-a observat faptul că canabinoizii nu sunt singurele substanțe active din cânepă. Anumite studii au arătat că sunt diferențe între efectele produse de canabinoizii puri și cei ai plantei propriu-zise, deși canabinoizii au fost administrați în doze egale în ambele cazuri. Aceste observații subliniază existența altor substanțe active în cânepă, care au o acțiune farmacologică intrinsecă și/sau pot modifica acțiunea farmacologică a canabinoizilor. În prezent au fost identificate două grupuri de substanțe active, terpenele și flavonoizii, ambele apărând în concentrații suficiente pentru a avea o activitate farmacologică. Dintr-o perspectivă științifică nu s-a stabilit nici tipul de compuși specifici care sunt capabili să acționeze sinergic cu canabinoizii, nici cum se formează acești compuși. Atât terpenele, cât și flavonoizii sunt în atenția comunității științifice și medicale, datorită acțiunilor lor farmacologice dovedite. În următoarele paragrafe vom urmări să prezentăm nivelul actual al studiilor referitoare la activitatea biologică și sinergică a acestor substanțe active și a canabinoizilor.

 

Terpenele

 

Terpenele sunt compuși organici volatili, care au la bază o hidrocarbură cu 5 atomi de carbon, cunoscută sub numele de izopren. Compușii cei mai mici și mai volatili sunt monoterpenele, care sunt biosintetizate prin unirea a două molecule de izopren. Compușii mai mari și mai puțin volatili sunt biosintetizați prin unirea a trei sau mai multe molecule de izopren. După monoterpene urmeaază sesquiterpenele, care sunt formate prin unirea a trei molecule de izopren. Terpenele sunt metaboliți secundari care conferă plantei caracteristicile sale organoleptice (aroma și gustul) și din care sunt constituite majoritatea uleiurilor esențiale produse de plantele aromatice.

Nephi Stella

 

Rezumat

Receptorii CB1 și CB2 sunt activați de o mulțime de compuși canabinoizi, fie că sunt produși pe cale endogenă, fie că sunt din plante sau sintetici. Acești receptori sunt exprimați de microglie, astrocit și astrocitom și activarea lor reglează diferențierea acestor celule, funcțiile și viabilitatea lor. Studiile recente arată că celulele gliale exprimă, de asemenea, receptori asemănători cu cei pentru canabinoizi și că activarea acestor receptori reglează diferitele funcții ale celulelor și controlează, de asemenea, și viabilitatea celulară. Acest articol sintetizează aceste fapte și arată cum compușii selectivi care țintesc receptorii asemănători cu cei pentru canabinoizi constituie o terapie promițătoare pentru a gestiona neuroinflamația și pentru a eradica astrocitomul malign. Un fapt important este că țintirea selectivă a receptorilor asemănători cu receptorii pentru canabinoizi trebuie să acționeze terapeutic fără să inducă efectele psihotrope tipice și dependența asociată cu folosirea substanței delta9-tetrahidrocanabinol, ingredientul psihotropic principal produs de planta Cannabis sativa.

 

Acidul Canabigerolic (CBGA) este canabinoidul primar

 

Ceea ce face din cânepă o plantă unică este abilitatea sa de a produce acid canabigerolic (CBGA). Această substanță este precursorul celor trei ramuri moajore ale canabinoizilor: acidul tetrahidrocanabiolic (THCA), acidul canabidiolic (CBDA) și acidul canabichromenic (CBCA). Cânepa are enzime naturale, numite sintaze, care desfac CBGA și îl configurează în ramura dorită. Sintazele plantei (sintaza THC, sintaza CBD, sintaza CBC) sunt denumite după canabinoidul la a căui sintetizare contribuie. Atunci când oricare dintre acizii canabinoizi sunt expuși la căldură sau la o lumină ultravioletă prelungită își pierd o moleculă de dioxid de carbon (CO2). În acest punct, acizii sunt într-o formă neutră (CBG, THC, CBD, CBC etc.). În tulpinile cele mai folosite pentru aplicații medicale, CBGA este convertit imediat într-un alt canabinoid și nu se găsește în mod tipic în concentrații ridicate. Totuși, dacă o tulpină de cannabis este bogată în CBGA, atunci fumând această plantă CBGA se va transforma în canabigerol (CBG).

 

Tradiția ayurvedică recunoaște canabisul ca fiind o plantă medicinală. Totuși, această plantă este recomandată doar în doze mici și, totdeauna, în combinație cu alte plante mai sattvice, folosite pentru a contrabalansa efectele tamasice ale canabisului.

Alakananda Ma, doctor în Ayurveda, vorbește despre canabis ca fiind un „relaxant muscular, euforizant și analgezic”. Ea afirmă că, deși canabisul este binecunoscut în India ca o plantă sacră a lui Shiva, el are un impact fizic, emoțional și spiritual semnificativ. Astfel, canabisul a fost și este folosit de secole de către călugării indieni, fiind asociat cu posturi și austerități severe. Totuși, scos din contextul cultural specific menționat și introdus în viața omului obișnuit, canabisul a devenit problematic.

Neohippies și spiritualiștii new age invocă adesea folosirea canabisului ca fiind un instrument străvechi și, așadar, legitimat, pe calea iluminării. Totuși, ceea ce lipsește în acest caz este contextul ceremonial potrivit și obiceiurile sattvice din viața de zi cu zi, care însoțeau practicile călugărilor din trecut. Inhalarea rituală a fumului produs dintr-o plantă sacră, cu ocazia unor momente rare, favorabile, este foarte diferită de țigările fumate zilnic sau de ritualurile „bong” superficiale.

 

 

Canabigerolul nu este considerat a fi psihoactiv și se cunoaște că blochează efectele psihoactive ale THC. S-a arătat că stimulează creșterea de noi celule cerebrale printr-un proces numit neurogeneză. Compușii neurogeni sunt extrem de rari, ceea ce face din CBG un subiect interesant de cercetat. De asemenea, CBG este antibacterian, antitumoral și ajută în caz de insomnie. CBG este considerat a fi un canabinoid „stem cell”, care se poate transforma în diferiți canabinoizi, modificând efectele globale ale plantei. Practic, este imposibil să supradozezi CBG-ul; de obicei, acesta există doar în cantități foarte mici într-o plantă procesată și aceasta face ca doza letală LD50 de 22,44g/kg să fie chiar și mai mare în cazul CBG-ului. CBG, CBD și CBC au aceeași formulă moleculară, dar au o structură diferită.

 

 

Atunci când luăm în considerare canabinoizii majori, canabichromenul este un fel de „rățușca cea urâtă”. Astfel, CBC nu are parte de prea multă atenție, dar s-a dovedit că aduce și el beneficii. Asemănător cu canabidiolul (CBD) și cu terahidrocanabinolul (THC), CBC provine din acidul canabigerolic (CBG-A), numit adesea și „celula stem” a canabinoizilor, precursor al THC, CBD și CBC. De aici, enzimele provoacă transformarea CBG-A în canabidiol acid carboxilic (CBD-A), tetrahidrocanabinol acid carboxilic (THC-A) sau canabichromen acid carboxilic (CBC-A). În cazul CBC-C, CBG-A se transformă evident cu ajutorul sintazei CBC, sau a altor enzime care susțin procesul. Pentru a obține canabichromen este necesară decarboxilarea. Pe parcursul unui interval de timp mai mare, sau repede, dacă este expus la căldură, CBC-A va pierde o moleculă de CO2; în acest moment apare CBC. Același proces are loc atunci când vorbim de apariția THC și CBD.

 

 

Structura moleculară a canabigerolului (CBG)

 

CBG este un fitocanabinoid, adică un canabinoid care se găsește în mod natural în plante, spre deosebire de canabinoizii produși în corp (cunoscuți sub denumirea de endocanabinoizi) sau sintetizați chimic. CBG se găsește în concentrații ridicate în tulpinile de cânepă și este de obicei prezent în doze relativ reduse în medicamentele preparate din diferite varietăți de cannabis. 

 

CBG și sistemul endocanabinoid

 

Considerat a fi non-psihoactiv, se crede că CBG acționează ca un agonist al receptorului CB1, un ligand de receptor care se leagă de receptor și împiedică agoniștii, precum THC, să aibă vreun efect.

 

De asemenea, s-a dovedit că CBG exercită un efect asupra receptorului 5-HT1A, care asistă reglarea eliberării de serotonină, și asupra adrenoceptorului, care controlează expresia adrenalinei și a noradrenalinei în sistemul nervos central.

 

Există dovezi pentru a sugera că CBG exercită o influență și asupra receptorului CB2, dar nu este clar dacă efectul are o natură agonistă sau antagonistă.

 

Br J Pharmacol 2012 Jun;166(4):1444-60

Angelo A Izzo, Raffaele Capasso, Gabriella Aviello, Francesca Borrelli, Barbara Romano, Fabiana Piscitelli, Laura Gallo, Francesco Capasso, Pierangelo Orlando, Vincenzo Di Marzo

 

Canabichromenul (CBC) este un fitocanabinoid non-psihotropic major, care inhibă inactivarea endocanabinoidă și activează potențialul de receptor tranzitoriu ankyrin-1 (TRPA-1). Atât endocanabinoizii, cât și TRPA-1 pot modula motilitatea gastro-intestinală. În cazul acestui studiu, a fost investigat efectul CBC asupra motilității intestinale la șoarece și stările fiziologice și patologice.

  

 

 

Fitocanabinoizii, numiți, de asemenea, și „canabinoizi naturali”, „canabinoizi vegetali” și „canabinoizi clasici” se găsesc în stare naturală într-o cantitate semnificativă în cânepă și sunt concentrați într-o rășină vâscoasă care este produsă în structurile glandulare, cunoscute sub numele de trichomi.

 

În afară de canabinoizi, rășina este bogată în terpene, care sunt răspunzătoare în mare măsură pentru mirosul specific al cânepii.

 

Fitocanabinoizii sunt aproape insolubili în apă, dar sunt solubili în lipide, alcooli și în alți solvenți organici non-polari. Totuși, ca fenoli, în condiții puternic alcaline, acești compuși formează săruri mult mai solubile în apă.

 

Toți canabinoizii naturali sunt derivați din acizii carboxilici corespunzători, prin decarboxilare (catalizată de căldură, lumină sau condiții alcaline).

 

Tipurile de fitocanabinoizi

 

Activitatea biologică a canabinoizilor se datorează legării acestora de doi receptori canabinoizi CB1 și CB2. Nu numai tetrahidrocanabinolul (THC) este psihoactiv, ci și: canabidiolul, canabigerolul și canabichromenul. Mai întâi, a fost testată utilitatea cânepii în ceea ce privește ameliorarea temporară a simptomelor unor probleme, cum ar fi greața și voma. Descoperirile recente arată că medicamentele bazate pe cannabis au abilitatea de a atenua simptomele în bolile autoimune, cum ar fi: scleroza multiplă (MS), artrita reumatoidă (AR) sau boala inflamatorie colonică. Alte studii arată că canabinoizii joacă un rol în tratamentul bolilor neurologice cum ar fi Alzheimer sau scleroza laterală amiotrofică sau chiar pot reduce răspândirea celulelor tumorale.

 

Mai mulți canabinoizi derivați din plante și sintetici s-au dovedit a fi neuroprotectori în cazul modelelor experimentale ale bolii Huntington (HD) prin mecanisme dependente și/sau independente de receptorii canabinoizi.

 

În prezentul studiu s-au analizat efectele canabigerolului (CBG), un fitocanabinoid nonpsihotrop în cazul a două modele diferite in vivo de HD.

 

CBG a fost extrem de activ ca neuroprotector în cazul șoarecilor intoxicați cu 3-nitropropionat (3NP), ameliorând deficitul motor și protejând neuronii striatali împotriva toxicității 3NP.

 

În plus, CBG a atenuat microglioza reactivă și markerii proinflamatori induși de 3NP și a crescut nivelul de antioxidanți care au fost, de asemenea, reduși semnificativ de către 3NP.

 

De asemenea, au fost investigate proprietățile neuroprotectoare ale CBG în cazul șoarecilor R6/2. Tratamentul cu acest fitocanabinoid a produs o recuperare mult mai lentă, dar semnificativă, în cazul performanței rotarod tipice deteriorate la șoarecii R6/2.

 

Prin analiză s-au identificat o serie de gene aflate în legătură cu această boală, a căror expresie era modificată în cazul șoarecilor R6/2, dar a fost parțial normalizată prin tratamentul cu CBG.

 

S-a observat, de asemenea, o îmbunătățire modestă în expresia genelor pentru factorul neurotrofic specific creierului (BDNF), factorul de creștere 1, asemănător insulinei (IGF-1), și proliferator peroxizom-rceptor activat-gamma (PPARgamma), care este modificat în cazul acestor șoareci, precum și o reducere mică, dar semnificativă, în agregarea huntingtinei mutante în parenchimul striatal în cazul animalelor tratate cu CBG.

 

În concluzie, rezultatele obținute în urma acestui studiu oferă noi perspective în ceea ce privește utilizarea CBG, ca substanță de sine stătătoare sau împreună cu alți fitocanabinoizi sau terapii, pentru tratamentul bolilor neurodegenerative, cum ar fi HD.

Dozarea canabidiolului (CBD) - ce cantitate ar trebui utilizată

 

Chiar și în locurile în care utilizarea medicinala a marijuanei (cânepei) este legală, mulți medici au rețineri în a prescrie utilizarea canabinoizilor, deoarece aceștia nu sunt siguri ce doze ar trebui să prescrie. Este firesc dintr-un anumit punct de vedere, deoarece cursurile de farmacologie nu au acoperit CBDul (canabidiolul). Cercetările în domeniul medical de abia acum încep să dezvolte protocoale de tratament care să implice utilizarea medicinală a marijuanei, cânepei sau extractelor acestora, incluzând CBD.

Extractele bogate in CBD se pot găsi sub diferite forme: dizolvate in ulei, sub formă de pastă, capsule, tincturi (picături sau spray), unguente sau produse alimentare, e-lichide. 

 

 

T-Stop
un remediu antitumoral de excepție
Mellixir, cu miere de albine, fructe și plante leac,
O băutură pentru sufletul tău!
ArgiDent
Pastă de dinți naturală, foarte eficientă, pentru persoane sensibile
Gel de Aloe Vera
Pur, natural, din culturi organice
Aur coloidal
Vital Pur, Olympus - tinerețea sufletului tău
Argint coloidal Protect, Forte
Protecție, prevenire, vindecare
Deodorante naturale cu argint coloidal
Deovis, te păstrează curat în mod delicat
Helia, Sativa, Delis
Creme naturale cu argint și aur coloidal
Magneziu, calciu, potasiu, fier, cupru, mangan, zinc
Minerale organice, pure, fără aditivi
ArgiMax, argint coloidal 1000ppm
Acțiune puternică, decisivă, rapidă
Virgo, Tytan, Coral
Săpunuri lichide 100% naturale, cu argint și aur coloidal
ArgO2, inamicul bacteriilor și mucegaiurilor
Puterea combinată a argintului și oxigenului
Vitamina C naturală
normală sau alcalină
Uleiuri esențiale naturale
Sănătate și încântare

Copyright

AghorasBio, AquaNano, Mellixir,

Electrik, Auris, AloeDirect,

CannExtract, FlorEsențial, BioMineral,

sunt mărci comerciale Aghoras Invent.

 

Copyright  S.C Aghoras Invent  S.R.L

Plătiți în siguranță

logoPO
Puteți efectua plățile online, prin intermediul cardului de debit/credit, sau din contul dumneavoastră PayPal.

Contactați-ne oricând

Comenzi:
Vodafone - 0736838460, 0734394338
Orange - 0754432971
Telekom - 0214240504
Relații cu clienții, comenzi:
Telekom - 0767287306
RDS - 0771078288
WhatsApp, SMS - 0767287306
 
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
*: comenzi telefonice, program 10-16