Autori: Nicholas A. Jones, Andrew J. Hill, Samantha E. Weston, Matthew D.A. Burnett, Gary J. Stephens, Benjamin J. Whalley, Claire M. Williams
 

Introducere

Aproximativ 50 milioane de oameni din lumea întreagă sunt afectați cronic de epilepsie, acest fapt conducând la o mulțime de implicații în ceea ce privește sănătatea și la probleme socio-economice. În consecință, doar Europa a cheltuit aproximativ 15,5 bilioane euro pentru epilepsie în 2004. Această problemă neurologică sserioasă se manifestă tipic sub formă de convulsii recurente, spontane, cu o posibilă pierdere a cunoștinței, rezultând din perturbarea echilibrului între excitație și inhibiție al activității neuronale. În prezent, medicamentația antiepileptică (AED) poate induce o serie de efecte secundare sistemice și neurotoxice nedorite, cu reacții ideosincratice, de asemenea, prevalente. În plus, epilepsia prezintă necesitatea unei rezolvări clinice în cazul a aproximativ 30% dintre pacienți, care se confruntă cu crize greu de rezolvat, indiferent de tratamentul AED folosit. Așadar, sunt necesare studii care să identifice agenți terapeutici noi, mai eficienți și mai bine tolerați sau aceia care au puterea de a modifica în bine situația în ceea ce privește convulsiile.

Cunoscută din jurul perioadei 4000 i.e.n., Cannabis sativa are o istorie lungă în ceea ce privește utilizarea sa medicală pentru tratarea unei varietăți de probleme, precum reumatismul, inflamația cronică și atenuarea durerii, în plus față de controlul convulsiilor. Mai recent, C. sativa s-a considerat că prezintă efecte atât, pro, cât și anticonvulsive, în ciuda faptului că numeroși suferinzi de epilepsie continuă să folosească C. sativa medicinală pentru controlul convulsiilor. De când s-a izolat D9-tetrahidrocanabinol (D9-THC), constituentul psihoactiv major al C. sativa, au fost identificati mai mult de 60 alți canabinoizi (componenți derivați din cannabis), au fost izolați și s-a demonstrat că posedă o activitate farmacologică variată.

REZUMAT

Cannabis sativa a fost asociată cu efecte contradictorii în ceea ce privește stările convulsive, în ciuda folosirii sale medicale de către numeroși suferinzi de epilepsie. S-a arătat recent că canabinoidul canabidiol (CBD) reduce severitatea convulsiilor și aspectul letal în modelul bine cunoscut in vivo al convulsiilor generalizate induse cu pentilentetrazol, sugerând faptul că studiile clinice anterioare, efectuate la scară mică, care au examinat efectele CBD în cazul subiecților epileptici necesită o atenție reînnoită (Jones NA, Hill AJ, Smith I, Bevan SA, Williams CM, WhalleyBJ, și ceilalți. Canabidiolul prezintă proprietăți antiepileptice și anticonvulsive in vitro și in vivo. J PharmacolExp Ther 2010;332:569–77). În prezentul studiu sunt raportate efectele CBD pur (1, 10 și 100mg/kg) în alte două modele de convulsii provocate la rozătoare, modelul acut provocat cu pilocarpină al convulsiei în legătură cu lobul temporal și modelul provocat cu penicilină, al convulsiilor parțiale. Activitatea convulsivă a fost înregistrată video și a fost evaluată utilizând un scala de evaluare a severității convulsiilor specifică modelului ales. CBD (toate dozele) a redus semnificativ procentajul animalelor care au experimentat convulsiile cele mai severe induse cu pilocarpină. În modelul cu penicilină, CBD (toate dozele) a crescut semnificativ procentajul animalelor care nu au mai trăit stări convulsive; CBD (100mg/kg) a redus procentul animalelor care au trăit cele mai severe convulsii, a redus severitatea convulsiilor mijlocii și a prezentat o tendință puternică de a reduce mortalitatea. În concluzie, aceste rezultate extind profilul anticonvulsiv al CBD; atunci când sunt combinate cu o absență raportată a efectelor psihoactive, aceste dovezi susțin puternic CBD drept candidat terapeutic pentru o domeniu divers al simptomelor epileptice la om.

 
 

Articolul zilei

Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

sursa: pure-alchemy.ro

Primim adeseori întrebări despre argintul coloidal dacă este coloidal, ionic, sau coloidal ionic. Pe această temă s-au scris atâtea articole, încât nu vom insista foarte mult. Vom preciza doar că, din punctul nostru de vedere, este o batere a apei în piuă și o despicare la fel de inutilă a firului de păr în... două (jumătatea ionică și cea coloidală a firului de păr, ca să zicem așa).

De ce?

Citește mai mult:Argint coloidal ionic sau argint coloidal fotonic?

Calitate, pentru că meriți!

AquaNano TareDeTot, 125ppm

Probabil cel mai puternic argint electrocoloidal din Romania...
Comandă acum!

Ai parte de reduceri!

Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 250RON, ai reducere 10%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 400RON, ai reducere 15%.
Pentru comenzi cu valoarea mai mare de 550RON, ai reducere 20%.
Nou! Acum, minerale activate cu aur! Citește mai mult...

Transport gratuit

Transport
Oriunde în țară, pentru comenzi cu valoarea mai mare de 150RON.

Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

Vă recomandăm să citiți cu atenție, și să aplicați perseverent informațiile conținute în acest articol, mai ales în cazul în care vă confruntați, dumneavoastră personal sau cineva drag, cu această afecțiune.

Am structurat aici un protocol clar și eficient, ale cărui efecte sunt excepționale atunci când este aplicat perseverent, și mai ales în stadii incipiente.

Totodată, el poate fi completat cu diferite alte adjuvante, uzual fără probleme semnificative, și poate fi utilizat în paralel cu chimioterapia sau radioterapia, caz în care efectele secundare ale acestor tratamente vor fi semnificativ reduse.

Citește mai mult:Protocol antitumoral simplu și extrem de eficient

T-Stop
un remediu antitumoral de excepție
ArgiDent
Pastă de dinți naturală, foarte eficientă, pentru persoane sensibile
Gel de Aloe Vera
Pur, natural, din culturi organice
Aur coloidal
Vital Pur, Olympus - tinerețea sufletului tău
Argint coloidal Protect, Forte
Protecție, prevenire, vindecare
Deodorante naturale cu argint coloidal
Deovis, te păstrează curat în mod delicat
Magneziu, calciu, potasiu, fier, cupru, mangan, zinc
Minerale organice, pure, fără aditivi
ArgiMax, argint coloidal 1000ppm
Acțiune puternică, decisivă, rapidă
Virgo, Tytan, Coral
Săpunuri lichide 100% naturale, cu argint și aur coloidal
ArgO2, inamicul bacteriilor și mucegaiurilor
Puterea combinată a argintului și oxigenului
Vitamina C naturală
normală sau alcalină
Uleiuri esențiale naturale
Sănătate și încântare

Copyright

AghorasBio, AquaNano, Mellixir,

Electrik, Auris, AloeDirect,

CannExtract, FlorEsențial, BioMineral,

sunt mărci comerciale Aghoras Invent.

 

Copyright: Aghoras Invent 

Plătiți în siguranță

logoPL
Puteți efectua plățile online, prin intermediul cardului de debit/credit, sau din contul dumneavoastră PayPal.

Contactați-ne oricând

Comenzi:
Vodafone - 0734394338
Orange - 0754432971
Telekom - 0214240504
RDS - 0771078288
Program: Luni-Vineri, 8-15
 
Relații cu clienții, comenzi:
Telekom - 0767287306
WhatsApp, SMS - 0767287306
Program: Luni-Duminică, 8-22
 
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
 
Comenzi: 0214240504, 0734394338, 0754432971, 0771078288, Relații cu clienții: 0767287306, (inclusiv WhatsApp, SMS)
facebook_page_plugin